OnePlus 6T vs. iPhone Xs Max: care telefon e mai rapid
Dacă te gândeai să-ți cumperi un telefon de top și gravitai între iPhone Xs Max și One Plus 6T, cele două smartphone-uri au fost comparate în clipul de mai sus.
În ultimele săptămâni, am văzut o serie de clipuri comparative în care a fost testată performanța noilor telefoane Apple alături de câteva telefoane de top cu Android. Au fost situații în care a câștigat iPhone Xs sau Xs Max, dar nici smartphone-urile cu Android nu au fost de lepădat. În orice caz, poate unii au vrut să-l vadă și alături de recent anunțatul OnePlus 6T.
Deși OnePlus 6T nu vine la pachet cu o configurație hardware revoluționară, unii au fost de părere că optimizările software și o cantitate sporită de memorie RAM l-ar putea scoate în fața concurenței de la Apple. Răspunsul la această dilemă se vede în clipul de mai sus realizat de cei de la PhoneBuff.
Cel mai recent test comparativ postat pe YouTube de PhoneBuff pune în opoziție un OnePlus 6T cu iPhone Xs Max. În anii trecuți, au fost câteva circumstanțe în care terminalul OnePlus a ieșit câștigător în fața Apple. Acela a fost cazul OnePlus 5 versus iPhone 7 Plus. Unii au sperat să se repete istorie și cu Xs Max dotat cu Apple A12 Bionic.
Dacă timpul nu-ți permite să aloci câteva minute clipului, este important de reținut că iPhone Xs Max a ieșit învingător la puncte. După prima rundă, noul telefon Apple a avut nevoie de doar un minut și 47,73 de secunde pentru a trece prin toate testele. Încercând să ruleze aceleași aplicații într-un timp mai scurt, OnePlus 6T a sărit din păcate până la un minut și 56,05 secunde.
Deși are o cantitatea dublă de memorie RAM comparativ cu iPhone Xs Max, în runda a doua, care implică rularea acelorași aplicații din memorie, smarptphone-ul Apple a ieșit învingător detașat. A avut nevoie de doar 40,95 secunde pentru a finaliza testul, în timp ce OnePlus 6T a sărit până la 50,93 secunde. Acum, depinde de tine dacă astfel de teste îți vor influența decizia de achiziție.